Autovindecarea cu Rayocomp

Aceasta emisiune este realizata intr-unul din cabinetele medicale ale Clinicii Aura Vita.
Doamna doctor Florinela Balan, medic de medicina holistica si homeopatie, ne vorbeste despre capacitatea fiecarei fiinte umane de a se autovindeca, dar ne prezinta si felul in care sistemul imunitar, pentru ca el este cel care se ocupa cu autovindecarea, poate fi ajutat de aparatura moderna.

Sistemul imunitar are toate setarile necesare pentru autovindecare, dar noi nu il cunoastem foarte bine, medicina in general incearca sa il potenteze cu preparate de sinteza, dar acestea ajung la un moment dat sa aiba un efect distructiv. Mai mult, tratand bolile acute cu preparate de sinteza, pare ca am rezolvat problema, dar aceste boli acute reapar, in forme din ce in ce mai complexe, pana cand ajungem la boli cronice, iar uneori si la cancer.

Cancerul apare in momentul in care sistemul imunitar chiar a depus armele si a incetat lupta, pentru ca altfel nu ar permite sa apara in corp celule cu potential atat de distructiv.

Corpul medical ar trebui sa faca in primul rand profilaxie prin educarea pacientilor, si ar mai trebui sa urmareasca directia in care merge sistemul imunitar, sa fie in acord cu el si sa-l sprijine prin toate mijloacele, iar acum exista aparate medicale moderne cu care se pot face aceste lucruri.

Unul din aceste aparate este Rayocomp, care lucreaza cu frecventele de normal ale celulelor din corp si, prin tratamente repetate, stimuleaza in mod natural sistemul imunitar, il fortifica si il ajuta sa anihileze streptococi, virusi si bacterii patogene, fara a folosi antibiotic.

Un alt sistem foarte important in corp si in procesul de autovindecare este sistemul circulator, pentru ca el este responsabil cu transportarea oxigenului si substantelor nutritive la toate celulele din corp, iar in stimularea si vindecarea problemelor aparatului circulator Rayocomp chiar face minuni, pentru ca se poate folosi si la pacientii cu pacemaker, care au foarte multe restrictii in tratarea cu ajutorul aparaturii moderne, pentru ca pot oricand sa faca stop cardiac, risc care nu exista in tratamentul cu Rayocomp. In plus, acest aparat, prin sedinte repetate, reface muschiul cardiac, lucru pe care nici un alt aparat si nici un medic nu il poate face, in afara medicului interior.

Rayocomp foloseste ca metoda de tratament rezonanta, un fenomen pe care fizicienii si muzicienii il cunosc foarte bine, adica emite frecventa normala a organului respectiv, organismul simte aceasta frecventa si, daca are o frecventa mai joasa, adica daca are afectiuni in acel organ, intra in rezonanta cu frecventa de normal, se armonizeaza cu ea, isi creste nivelul de vibratie si ajunge sa se autovindece. In cazul in care organismul uman nu are nici o problema, nici o afectiune in zona respectiva, are frecventa pe care o emite aparatul, se autoverifica daca functioneaza la acea frecventa si atat, ceea ce inseamna ca nu se poate imbolnavi, chiar daca i-a fost introdusa acea frecventa in timpul tratamentului, fara ca organismul sa aiba nevoie.

Cu alte cuvinte, Rayocomp vindeca fara restrictii, poate fi folosit si la nou-nascuti, si la persoanele cu pacemaker, nu imbolnaveste, nu are nici un fel de urmari negative, nici macar in cazul unui diagnostic gresit.
Si mai uimitor la Rayocomp este faptul ca vindeca in mod natural, prin vibratii, dereglarile hormonale, infectiile cele mai grave, impotenta, fibromul, mastitele, dar si boli cronice nevindecabile, ca de exemplu schizofrenia si multe altele, despre care veti afla lucruri interesante urmarind aceasta emisiune.
Daca va regasiti in una din problematicile discutate si vreti lamuriri suplimentare, va invitam sa ne scrieti sau sa ne contactati, pentru ca suntem aici, in slujba dumneavoastra si in ajutorul medicului dumneavoastra interior.

Bolile acute si cronice – Autovindecarea

In aceasta emisiune doamna doctor Florinela Balan face o comparatie extrem de interesanta intre medicina holistica, ca mod de abordare si vindecare a bolilor acute si cronice, si medicina alopata, care se multumeste doar cu a trata, fara sa vindece.

Din punctul de vedere al medicinei holistice, medicul cel mai important, de care toti ceilalti medici ar trebui sa tina cont, este medicul interior al fiecarei persoane, singurul care stie tot istoricul medical al pacientului si care este in masura sa-l trateze cel mai bine, adica sistemul imunitar.

Sistemul imunitar este cel pe care medicina holistica il ajuta in autovindecare, in timp ce medicina alopata il distruge prin aportul de medicamente de tipul antibioticelor, corticoizilor sau antidepresivelor, medicamente care il slabesc si care dau dependenta.

Va invitam sa urmariti aceasta emisiune inainte de a hotara de ce tip de medic aveti nevoie, si sa ne trimiteti intrebarile dumneavoastra, pentru ca aveti dreptul sa fiti sanatosi!

Rostul bolii – intre Stiinta si Religie

O emisiune in care doamna doctor Florinela Balan ne ajuta sa privim boala din mai multe unghiuri, din mai multe puncte de vedere, atat din punct de vedere stiintific, cat si din punct de vedere religios si mai ales din punct de vedere holistic.

Oricat de putin ne place, boala are mai multe conotatii, dar este in primul rand un semnal de alarma si un strigat de ajutor, de multe ori al sufletului, ea aparand atunci cand ne indreptam pe o cale gresita, cand ne indepartam de scopul nostru initial, de menirea pe care o avem, de rostul cu care am venit in aceasta lume.

Din pacate, omul priveste boala ca pe o pedeapsa, uneori divina, dar pierde mesajul ei ascuns, avertizarea pe care sufletul ne-o trimite, cum ca il silim sa se indeparteze de lectia pe care o are de invatat, de rolul pe care il are aici si acum.

Conform filosofului francez Pascal, daca viata este un tip de scoala, atunci tablourile maladive fac parte din planul de invatamant.

Fiecare om a fost bolnav macar o data in viata, mai grav sau mai putin grav, indiferent de convingerile religioase. Diferenta intre bolile grave si cele acute sau incipiente sta in constientizare, in felul in care individul se analizeaza si isi da seama unde a gresit, dar si in capacitatea fiecaruia de auto-analiza si auto-control.

Sunt atatea intrebari pe care ni le punem sau ar trebui sa ni le punem pentru a fi sanatosi, incat tot ce pot face este sa va invit sa vizionati emisiunea si sa ne scrieti parerea dumneavoastra despre toate acestea, dar si intrebarile care va framanta si care au neaparata nevoie de raspuns.

Calauza launtrica

In aceasta emisiune doamna doctor Florinela Balan, medic de medicina holistica, ne vorbeste despre calauza launtrica si efectele pe care le produce ascultarea sau ignorarea ei.
Un prim efect al ignorarii ei este inmultirea cazurilor de depresie, mai ales in Romania, lucru recunoscut si afirmat si de catre autoritati.
Si mai ingrijoraror este faptul ca numarul acestor cazuri a crescut simtitor de mult la toate categoriile de varsta: copii mici, adolescenti, tineri, ca sa nu mai vorbim de adulti si batrani.
Asta face ca homeopatia si medicina naturista in general sa cunoasca o mare dezvoltare, pentru ca trateaza cazurile de depresie cu succes, in mod natural.
Pe langa conditiile socio-economice, un factor care duce la toate aceste dereglari este faptul ca nu mai stim sa ne ascultam calauza launtrica, pe care toti oamenii o au, inca din cele mai vechi timpuri, si care ii ajuta foarte mult pe copii, dar si pe animale, in anumite situatii.
Calauza launtrica este un amestec de instinct si intuitie, care se activeaza in momentul in care ne oprim mintea din a mai gandi, care ne ajuta, ne ghideaza, si care ne poate da solutii in momentul in care mintea nu mai poarte functiona, nu mai poate gasi solutii, pentru ca mintea se poate bloca de frica, de furie, sau de la alte trairi negative.
Pe langa calauza launtrica, orice fiinta umana mai are si o calauza astrala, pe care majoritatea o numim ingerul pazitor.
Din pacate, pe masura ce am evoluat din punct de vedere tehnic, tehnologic si al descoperirilor, ne-am indepartat de aceste calauze.
Sunt oameni care stiu despre ele si le folosesc la nivel inalt, ca acei clarvazatori care spun totul cu o exactitate si o precizie socante, dar ar fi minunat ca din ce in ce mai multi dintre noi sa folosim aceste calauze.
Pentru a afla cat de importante sunt aceste calauze in viata noastra, dar si in viata tuturor organismelor vii, de la plante pana la animale, pentru ca toate o au, va invitam sa urmariti emisiunea si sa ne scrieti opiniile si intrebarile dumneavoastra.